"Deschid ochii si privesc in jur. O lumina alba se prelinge pe fata mea prin tavanul de sticla. Totul arata macabru. Sunt singura in aceasta incapere. Privesc speriata spre singura mea sursa de lumina, in timp ce pipai cu mainile tot ce-mi iese in cale. Inca stau intinsa, dar nu stiu pe ce. Pare a fi o portiune dreapta, ca unpat de o persoana, numai ca mult mai tare. Expeditia mainilor mele continua, de data asta indreptandu-se in jos. Simt sub degete, oarecum niste desene. Ceva gravat. `La nai;ba, daca ma mai intind putin, voi cadea!` Imi retrag mainile si mi le asez pe piep. `Ceva e bizar. Stau pe ceva neted, rece, cu desene gravate pe el, uitandu-ma la luna, prin tavan. Nu cumva asta.. e un altar?!` Sar ca arsa in capul oaselor respirand repede. Imi privesc patul rece si-mi confirm teoria: doarmeam pe un altar. Ceva se misca in intuneric, peste tot. De dupa coloanele imense se ivesc... oameni? Fapturi ce poarta robe. Imi inabus un strigat in gat, de frica ca purtatorii robelor sa nu-mi ia viata in mai putin de 2 secunde. Formeaza un cerc in jurul meu, fiecare stand la o distanta egala. Privesc spre podea, nesigura de decizia luata, si vad cum sub picioarele oamenilor, sau mai bine zis, sub terminatia robelor, se aprinde pe rand cate un cerc. Lumina cercurilor este mai orbitoare decat soarele. Imi proptesc mana in fata ochilor, blocand lumina. Deodata liniste ca de cimitir, acompaniata de bataile inimii mele, a fost intrerupta de sunetul lemnului ars. In jurul meu salasluia un cerc de foc, pornind chiar din cercurile de lumina, care se aflau sub asa-zisele picioare ale necunoscutiilor, care acum erau cu un pas inapoia slacarilor amenintatoare. Un tipat gutural mi-a iesit involuntar din gura, in timp ce ma zbateam. Ceva ma tinea tintuita de altar, lasand prioritate flacarilor de a-si croi drum spre mine. Focul a ajuns la altar. Il ard. Facarile urca spre mine. Sunt incoltita si arsa de vie. Focul nemilor m-a cuprins, provocandu-mi rani adangi.. Sunt moarta." -Nu! am tipat folosind tot aerul aflat in plamanii mei atunci. Am sarit din pat si m-am dus glont la perete apasand violent pe acesta pana am dat de intrerupator. Am privit spre pat. Picaturile de transpiratie mi se prelingeau pe fata. M-am rezemat de perete, fiind incapabila sa ma mai tin pe picioare. Cand am inchis ochii, imaginea facarilor mi-a aparut in minte. Usa s-a deschis cu putere. -Adella! strigara parintii mei, intrand in camera mea. Am deschis ochii si m-am uitat la ei. Mama m-a luat de dupa umeri di imediat am inceput sa plang. Mi-am acoperit fata cu mainile in timp ce plangeam in hohote. In cateva minute, aplauzele imi acompaniau plansul. Felix intra in camera mea fluierand in semn de uimire. Mi-am indepartat mainile de pe fata, privindu-l cu manie. - Ei ei ei, dar ce avem noi aici? o nota de batjocura se simtea in vocea lui. Iar a visat urat micuta Della? Pardon, marea Della. - Felix, il mustra mama. - Mai Della, de cate ori ti-a zis fratele tau sa nu te mai uiti la filme de groaza? zise acesta, abtinandu-se sa nu rada. Frate. Nu suportam acest cuvant. Nu-l mai suportam de cand Felix m-a respins de tot. Eu nu sunt sora cu el. Nu impartim acelasi sange. Eu sunt cea adoptata. - Felix, du-te si dormi! m-am rastit la el printre lacrimile care se oprisera, parca la comanda. Placerea e de partea mea, raspunse el, oferindu-mi un zambet. Daca n-ai mai exista tu! si zambetul ii pieri mai repede decat aparuse. - Felix! interveni tata. Cere-ti scuze in clipa asta! - De la cine? De la o nemernica care mi-a stricat viat? Niciodata! spuse acesta facand o grimasa, dupa care pleca fara pic de regret. De cand ma stiu in familia asta, cu Lilian si Robert langa mine, Felix m-a urat din toata fiinta sa. Poate ca sunt adoptata, dar sunt cu un an mai mare decat el, iar chestia asta il inebuneste. A dat mereu vina pe mine. Pana sa apar eu, el era unicul copil al lui Lilian si Robert. Singurul mostenitor al familiei Stuart. Nu ca mostenirea ar fi colosala. O casa veche la tara si cativa bani. Dar nu asta il deranja. Il deranja faptul ca toata atentia si toata iubirea parintilor, s-au axat pe mine de cand am aparut, iar el practic, era egal cu zero barat, in opinia sa. - Nu mai stiu ce sa ma fac cu baiatul asta, ofta tata. Mama ma stranse de umeri. - Esti bine? privirea ei ingrijorata ma facea sa ma simt mai bine. - Da, i-am raspuns, stergandu-mi lacrimile de pe fata. Doar alt cosmar. Atat. - Sa stii ca visele astea au inceput sa ma sperie pe mine mai rau decat pe tine, murmura mama. Ce-ar fi sa iti fac o programare la psiholog pentru weekend? - Psiholog? intr-un fel ciudat, m-am sincronizat perfect cu tata. - Iubito, inteleg ca-ti faci griji, dar visele si cosmarurule nu se opresc dintr-un buton. Ele o sa continue sa apara, chiar daca psihologul ii va da tratamente. - Mda. Poate. Mama lasa privirea in jos pret de cateva secunde, apoi reveni. Ade, ce-ar fi sa dormi cu noi in seara asta? Nu mai dormisem cu Lilian si Robert de la 10 ani, cand eram prada cosmarurilor la cel mai mic semn de oboseala. As fi vrut sa protestez, argumenandu-mi alegerea cu faptul ca sunt mare, si nu mai am nevoie de lumina de noapte, dar gandul ca as putea sa ma intorc iar pe altar, imi rupea gandirea rationala in doua. - Desigur, m-am grabit sa-i raspund, pana n-avea sa-si retraga oferta. Mi-am luat patura de pe pat si am pornit la brat cu Robert. Mereu ma facea sa rad, pana si in cele mai nepotrivite momente. Cand eram mica, imi zicea ca mereu si-a dorit o fiica, pe care s-o dadaceasca, si sa faca exact opusul a ceea ce ar fi zis mami. Momentul acelas, tata-fiica, pe care orice tata ar vrea sa-l aiba. Nu ca ar fi dezamagit ca il are pe Felix. Poate toata ziua sa alerge cu el pe afara, spunandu-i lui mami ca Felix e in crestere si are nevoie sa-si consume energia. Oricum, Robert e fantastic. Ne iubeste mult pe amandoi, chiar daca Felix face mereu nazuri in privinta mea. Lilian a ramas sa inchida usa de la camera mea. Mergea in spatele nostru si nu se grabea. Pare ingandurata. Ma intreb la ce se gandeste. Am trecut prin dreptul camerei lui Felix, si desigur, acesta nu putea sa nu comenteze. - Cand Della are cosmaruri, o luati mereu sub aripa voastra protectoare. Dar cand Felix avea cosmaruri, il trimiteati inapoi la culcare. Ce parinti model. - Felix, termina. Nu-ti sta bine sa ai aere de diva, zise Robert, ridicand dintr-o spranceana si uitandu-se la mine. M-a facut imediat sa rad. - Mda, frumos. Felix inchisese usa de la dormitorul sau. Mami se opri fix in fata usii. - Somn usor, Felix, zise mama, batand incet in usa si intrand in camera ei, impingandu-ma pe mine si pe Robert de la spate.
1
Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj
Către: odise
Mesaj:
odise
Trimite mesajÎnapoiNu poți trimite un mesaj fără conținut!Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje.Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.roMesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp.A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.Mesajul a fost trimis.